Prezent la Forumul Liderilor Locali din
Chongqing, oficialul roman a subliniat intr-o alocutiune, in cadrul
simpozionului Comert – Investitii, importanta pe care Guvernul
Romaniei o acorda schimburilor comerciale dintre Romania si China.
In plan economic bilateral, Romania doreste sa consolideze
cooperarea economica cu R.P. Chineza, cooperare care la anul va
implini 65 de ani, avand in vedere ca in cadrul politicii guvernului
roman de dezvoltare economica investitiile au un rol prioritar si mai
ales dezvoltarea sectoarelor energetic, al infrastructurii,
agriculturii si protectiei mediului, a declarat Dan Sova, in
deschiderea lucrarilor Forumului.
Demnitarul roman a salutat
faptul ca relatiile bilaterale sunt excelente din punct de vedere
politic si si-a exprimat dorinta ca acestea sa fie transpuse si in
plan economic, prin fructificarea pragmatica a potentialului economic
existent al celor doua economii.
“Imi exprim satisfactia
pentru semnarea Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul
Republicii Populare Chineze privind consolidarea cooperarii in
domeniul infrastructurii, cu prilejul sesiunii Comisiei mixte
guvernamentale din 26 octombrie 2012. Partea romana apreciaza ca
acest document creeaza premisele dezvoltarii accentuate a cooperarii
economice si comerciale bilaterale si va impulsiona participarea
marilor companii chineze la proiecte de investitii in Romania”, a
adaugat ministrul roman, conform Agerpres.
In continuarea
vizitei in RP Chineza, Dan Sova va avea in cursul zilei de miercuri o
serie de intalniri cu ministrul adjunct de externe si secretar
general al secretariatului de cooperare dintre China si tarile din
Europa Centrala si de Est, Song Tao.
Citeste si:
Xi Jinping: China
este pregatita sa-si dezvolte cooperarea cu Romania
Ponta: Investitiile
companiilor din Shenzhen, bine venite in Romania