„Retrogradarea reflecta temerile noastre privind riscurile de tara si riscurile politice tot mai serioase dintre companie si guvernul roman, dar si performantele operationale in continuare foarte slabe”, a declarat analistul de credit Lucas Sevenin, intr-un comunicat transmis miercuri de S&P.
Agentia de rating avertizeaza ca aspectele fundamentale ale operatiunilor de rafinare „creeaza un strat suplimentar de incertitudine”, dupa ce Petromidia a inregistrat o pierdere EBIT (inainte de dobanzi si impozitare) de 78 milioane de dolari si o pierdere neta de 119 milioane de dolari in primele sase luni ale acestui an.
Totodata, disputa dintre Rompetrol si autoritatile romane ramane in prim-plan.
„Perspectiva negativa reflecta temerile noastre privind rezultatul negocierilor dintre guvern si Rompetrol cu privire la plata sau conversia in actiuni a creantei de 570 milioane euro”, a continuat Sevenin.
In privinta sprijinului acordat de unicul actionar, KazMunayGas, grupului Rompetrol, S&P apreciaza „in urma discutiilor preliminare cu managementul” ca grupul kazah va continua sa ofere suport financiar companiei romanesti.