Euroclinic, spital privat lansat in mai 2005, a inregistrat anul trecut venituri in crestere cu 300% fata de 2005, pana la 7,5 mil. lei (2,12 mil. euro), iar pentru acest an reprezentantii Euroclinic estimeaza o cifra de afaceri de 5 mil. euro.
„Atingerea punctului de break-even (venituri mai mari decat cheltuielile – n.r.) este programata pentru a doua jumatate a anului 2008”, a spus pentru DailyBusiness Bogdan Pana, director comercial al Euroclinic.
De la inceputul activitati spitalului, Euroclinic a inregistrat peste 1.600 interventii chirurgicale si 116.000 consultatii. 11% din pacientii Euroclinic sunt straini care lucreaza in Romania.
„Avem si cereri de interventii medicale din Suedia, Anglia si Israel, insa momentan nu s-a concretizat nimic”, a explicat Bogdan Pana.
54% din interventiile chirurgicale ale spitalului sunt interventii de obstretica-ginecologie si 24% de chirurgie generala.
Pentru viitor, Euroclinic planuieste deschiderea unui centru de cercetare si dezvoltare dar si a unor centre de specialitate in cadrul Euroclinic.
Oficialii spitalului nu au specificat ce bugete vor fi alocate acestor centre.