Studiul de tip Omnibus efectuat de compania de cercetare de piata 360insights arata ca 52% dintre romanii din mediul urban au inregistrat scaderi ale venitului in 2010 comparativ cu 2009.
„Acest procent este pe de o parte ingrijorator de mare, insa in acelasi timp este o reflexie coerenta a realitatii si a efectelor crizei asupra nivelului de trai. In lunile aprilie-mai ale acestui an declarau ca ar avea veniturile scazute 37% dintre romanii din mediul urban. Acest procent a crescut semnificativ in ultimele trei luni, grupul celor ce au inregistrat diminuari ale veniturilor marindu-se cu 15 puncte procentuale”, mentioneaza sursa citata.
Daca in aprilie-mai descresterea era indicata doar de persoanele de peste 35 de ani, cu nivel scazut de educatie, de muncitori calificati sau necalificati, in lunile iulie-august plaja celor afectati s-a largit, scaderea veniturilor fiind resimtita si de persoanele de peste 25 ani, cu educatie si venituri medii sau scazute.
Mai multe amanunte puteti citi pe site-ul Mediafax