Strauss-Kahn a aratat, la un colocviu in Paris privind Europa si China, ca supraincalzirea poate aparea pe piata creditelor si cea imobiliara, existand in special pericolul formarii unor bule speculative, potrivit Mediafax.
Un studiu FMI comandat de China, privind riscul aparitiei bulelor speculative, a aratat ca sistemul financiar chinez va fi supus unor tensiuni puternice in lunile si anii viitori.
Seful FMI a precizat ca studiul va fi disponibil la sfarsitul acestui an.
China a reusit sa treaca de criza datorita unui plan de relansare anuntat la sfarsitul anului 2008, care a inclus in special investitii de ordinul a 400 de miliarde de euro, pe parcursul a doi ani.
Ulterior, temerile legate de speculatiile imobiliare si supraincalzirea economiei, precum si de o eventuala crestere a imprumuturilor neperformante acordate de banci au determinat guvernul sa limiteze creditarea.