Cifra de vanzari a
ajuns la 14,6 milioane de euro, dupa ce in anul precedent compania a
inregistrat afaceri de 13,5 milioane de euro. Cresterea a fost
sustinuta cu precadere de majorarea productiei prin inaugurarea a
doua noi fabrici, la Prejmer (Brasov) si Sintereag (Bistrita),
potrivit lui Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica.
Acesta a subliniat ca anul trecut
compania a inregistrat si o majorare a cotei de piata, la 22%, fata
de 18% in 2011.
Symmetrica a inaugurat in acest an doua
noi fabrici, compania devenind astfel principalul producator local de
pavele si borduri, cu o acoperire geografica nationala de 80%,
comparativ cu 30% in 2011.
Prin cele cinci
capacitati de productie detinute la Veresti (Suceava), Podu Iloaiei
(Iasi), Bolintin Vale (in apropiere de Bucuresti), Prejmer (Brasov –
martie 2012) si Sintereag (Bistrita Nasaud – iulie 2012), compania
acoperim 80% din teritoriul tarii, livrand produse in Moldova,
Muntenia, Dobrogea si Transilvania.
In acest moment,
Symmetrica are o capacitate de productie de 11.500 metri de pavele si
borduri pe zi.
Incepand din 2012,
compania s-a extins si pe pietele din regiune, livrand primele
produse in Republica Moldova. Planurile de viitor ale Symmetrica
vizeaza extinderea treptata si in alte state invecinate, in momentul
de fata aflandu-se in discutii pentru semnarea de contracte in
Ucraina.
Planurile Symmetrica pentru anul viitor
vizeaza mentinerea cotei de piata la nivelul celei atinse anul
acesta, si imbunatatirea capacitatilor logistice, pentru cresterea
prezentei la nivel teritorial.
“In plus, unul
dintre obiectivele pentru 2013 este acela de a realiza o cifra de
afaceri asemanatoare celei de anul acesta. In conditiile economice
actuale, pastrarea unui business la nivelul celui actual reprezinta o
realizare pozitiva”, a mai spus Sebastian Bobu.
Potrivit
reprezentantului Symmetrica, instabilitatea politica, lipsa
capacitatii de atragere a fondurilor private si intreruperea unor
lucrari de reabilitare au fost principalii factori ce au determinat
scaderea pietei de profil.
„Cu toate ca in
primul semestru am observat o crestere a pietei cu aproximativ 15 –
20% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, a doua parte a
anului a consemnat un regres puternic”, a subliniat reprezentantul
companiei.
Astfel, daca in 2011 piata avea o
valoare de 73,5 milioane de euro, anul trecut a ajuns la putin peste
66,3 milioane de euro.
„Si in ceea ce priveste volumul
pietei de pavele si borduri am observat o scadere, insa doar de 5%.
Astfel, in 2012, piata a ajuns la acelasi volum inregistrat in 2010,
de 12 milioane de metri, fata de 12,5 milioane de metri in 2011”, a
mai spus Sebastian Bobu.
In ceea ce priveste evolutia pietei
pentru acest an, acesta a afirmat ca se asteapta la o mentinere a
volumului de produse livrate la nivelul anului 2012 – aproximativ
12 milioane de metri.
In plus, din cauza
majorarii costurilor la ciment si energie, anul viitor ar putea aduce
si o crestere cu aproximativ 10% a pretului pe metru pentru pavele si
borduri.
Infiintata in 1994,
Symmetrica este o companie 100% romaneasca, producatoare de pavele,
borduri si rigole vibropresate pietonale si carosabile.
Principalele proiecte pentru care
Symmetrica a livrat pavele si borduri se numara Arena Nationala,
parcul balnear din statiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl,
Penny Market, parcari cu pavele ecologice in Bucuresti etc. De
asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de
strazi, trotuare si parcuri
ecologice.
Printre competitorii locali ai
Symmetrica se numara Elis Pavaje sau Serpocom.