Incepand de marti si pana la ridicarea restrictiei, programul de lucru cu publicul la nivelul administratiilor fiscale, ministerelor si celorlalte institutii publice va fi derulat in intervalul 7.30 – 11.00 si 18.00-20.00.
In celelalte birouri, care nu au program cu publicul, Ministerul Sanatatii a recomandat intreruperea programului de lucru in perioada 11-18 acolo unde este posibil, alternarea lucrului cu pauze la umbra si asigurarea apei pentru angajati. Locul de munca trebuie sa aiba asigurata ventilatia.
Comitetul interministerial pentru prevenirea si diminuarea efectelor caniculei a mai decis, luni, mentinerea restrictiilor de circulatie pentru autovehiculele cu greutate mai mare de 7,5 tone, inclusiv pe drumurile judetene, cu exceptiile prevazute de Ministerul Transporturilor.
Meteorologii anunta pentru marti temperaturi de peste 40 de grade Celsius in judetele Dolj, Giurgiu, Olt, Teleorman, Ilfov si Municipiul Bucuresti.
Codul portocaliu emis saptamana trecuta a ramas valabil, cu exceptia celor cinci judete si a Capitalei.