Terapia Ranbaxy a primit autorizatia Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) in urma unei inspectii ce a avut loc la inceputul lunii februarie, au anuntat joi oficialii companiei.
„Este o cerinta tehnica parte din sistemele de calitate GMP si reglementata cu strictete in UE, ne-testarea si ne-eliberarea atragand de la sine retragerea dreptului comercializarii produselor in UE.”, a precizat, pentru DailyBusiness, Damian.
El a spus ca investitia in laboratorul Terapia care poate efectua noile teste s-a ridicat la „zeci de mii de dolari”.
In decembrie 1999, Terapia a obtinut primul Certificat GMP emis in Romania pentru produse farmaceutice de uz uman, de catre ANM. „Este primul si cel mai important pas in procesul prin care cream in unitatea noastra de productie din Cluj o platforma puternica pentru extinderea in Uniunea Europeana”, a spus Damian.
Cu o cota de piata de 5,6%, Terapia Ranbaxy a inregistrat in 2006 o crestere de aproximativ 50% fata de 2005. La nivel comercial, pentru anul 2007, compania isi propune lansarea a peste 40 de produse noi.
In luna noiembrie a anului trecut, Terapia Ranbaxy a anuntat finalizarea unui nou centru logistic la Otopeni-Bucuresti. Obiectivul investitiei este acela de a mari capacitatea de depozitare a companiei pentru toate produsele din portofoliul Terapia Ranbaxy, dar si de oferirea de servicii de antrepozit pentru produsele Ranbaxy importante din India.
Ranbaxy a cumparat compania farmaceutica Terapia Cluj cu 270 mil. euro, la sfarsitul lui martie 2006, aceasta fiind cea mai mare tranzactie de pe piata produselor farmaceutice din Romania.