Afacerile companiei au avansat cu 2,34% in primele trei luni ale acestui an, la 134,3 milioane lei (36,6 mil.euro), fata de perioada echivalenta din 2007.
Veniturile totale ale companiei au crescut in primele trei luni din 2008 cu 9,83%, la 147,5 milioane lei (40,2 mil.euro).
TMK Artrom a afisat in primul trimestru al acestui an cheltuieli totale de 146,9 milioane lei (40 mil.euro), in crestere cu 20,5% fata de cele inregistrate anul trecut.
Societatea este specializata in productia de tevi din otel fara sudura si are un capital social de 30,79 milioane lei, divizat in 12,27 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,51 lei. Actionarul majoritar al companiei este TMK Europe GmbH, care controleaza 80,56% din capitalul social, iar SIF Oltenia detine 12,19%, potrivit ultimei raportari.
Titlurile TMK Artrom sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti, la a doua categorie, sub simbolul ART. Capitalizarea companiei este de circa 306,7 milioane lei, aferenta cotatiei de 25 lei, de miercuri.