Cardurile de debit sunt preferate din ce in ce mai mult ca metoda de plata, cu o crestere de 19% a numarului de tranzactii. In ciuda recesiunii, cheltuielile facute pentru mancare, imbracaminte si petrecerea timpului liber continua sa fie semnificative, se arata in comunicat.
Visa Europe a procesat un total de 1,75 miliarde de tranzactii pe carduri intre 1 aprilie si 30 iunie 2009, din care 1,33 miliarde au fost facute pe carduri de debit. Comparativ, in aceeasi perioada a anului anterior, au fost efectuate 1,53 miliarde de tranzactii pe carduri, din care 1,11 miliarde pe carduri de debit.
Cea mai mare crestere procentuala a numarului de tranzactii pe carduri a fost inregistrata la restaurante, cu o crestere totala de 20% si o crestere de 28% pe carduri de debit. Tranzactiile pe carduri in baruri si cluburi de noapte au crescut in total cu 16%, si cu 24% pe carduri de debit. In supermarket-uri si alte magazine alimentare, a existat o crestere cu 18% a tranzactiilor pe carduri si cu 21% pe carduri de debit.
„Reiese clar din cresterea tranzactiilor ca utilizatorii prefera cardurile de debit pentru a plati pentru cumparaturile zilnice si petrecerea timpului liber, in detrimentul numerarului si cecurilor”, a declarat Steve Perry, director comercial al Visa Europe.
Comertul electronic a continuat sa creasca puternic, cu un avans de 27% a tranzactiilor pe carduri, oferindu-le comerciantilor o cota de piata sporita fata de alti retaileri. Cresterea tranzactiilor e-commerce pe carduri de debit a fost de 34%.
Valoarea totala a tranzactiilor pe carduri de credit si debit in Visa Europe a crescut cu 6% in al doilea trimestru din 2009, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior.
Rezultatele se refera la cheltuielile consumatorilor europeni pe carduri Visa, care au fost procesate de Visa Europe, in perioada 1 aprilie – 30 iunie 2009. Din totalul tranzactiilor, aproximativ 75% reprezinta tranzactii pe carduri de debit.