- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Tribunalul a decis: Asiguratii prin polite facultative de locuinte nu trebuie sa aiba si una obligatorie

19 Sep, 14:29 • adrian.mihaltianu
Curtea de Apel Bucuresti a hotarat, marti, la solicitarea Astra Asigurari, suspendarea executarii unui ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) care stabilea, printre altele, ca proprietarii de locuinte care vor sa incheie polite facultative trebuie sa incheie si o polita obligatorie.
Tribunalul a decis: Asiguratii prin polite facultative de locuinte nu trebuie sa aiba si una obligatorie

„Admite in parte cererea. Suspenda executarea Ordinului CSA 15/2012 si a Normelor privind forma si clauzele cuprinse in contractul de asigurare obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, numai in ceea ce priveste efectele articolului 7 din Norme. Ia act ca s-au solicitat cheltuieli de judecata. Cu recurs in 5 zile de la comunicare”, se arata pe pagina web a instantei.

Potrivit articolului 7, aliniatul (1) din actul normativ emis de CSA, proprietarii de locuinte care au incheiate polite facultative privind riscurile prevazute de Legea 260/2008 au obligatia de a incheia polite de asigurare obligatorie a locuintelor la data expirarii celor facultative sau, in cazul contractelor de asigurare multianuale, la data primei aniversari a acestora, dupa data aplicarii Legii 260/2008, noteaza [url=http://www.mediafax.ro/social/incheierea-de-asigurari-obligatorii-pentru-proprietarii-cu-polite-facultative-suspendata-in-justitie-10094001]Mediafax[/url].

Asigurarea locuintelor [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/asigurarea-facultativa-de-locuinte-nu-o-mai-poate-inlocui-pe-cea-obligatorie-80190/]prin doua polite[/url] a fost impusa de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), cu incepere de la 1 septembrie, cand s-a decis ca asigurarile facultative vor avea sume asigurate de peste 10.000 de euro sau 20.000 de euro, care sunt cuprinse in  asigurarea obligatorie a locuintelor.

Politele de asigurare obligatorie a locuintelor (PAD) costa 20 euro in cazul locuintelor tip A (suma maxima asigurata 20.000 euro) si de 10 euro in cazul locuintelor tip B (suma asigurata fiind de 10.000 euro).

PAD acopera numai 3 riscuri catastrofale: indundatii, cutremur si alunecari de teren.

Locuinta de tip A reprezinta o constructie cu structura de rezistenta din beton armat sau metal si cu pereti exterior din caramida arsa, piatra, beton, cu sau fara cadre de beton armat, lemn si alte materiale asemanatoare, rezultate in urma unui tratament chimic.

Locuinta de tip B este o constructie din caramida nearsa, valatuci, chirpici, pamant batut si alte materiale asemanatoare, nesupuse unui tratament termic sau chimic, cu pereti de orice fel, acoperite cu stuf, paie, trestie sau coceni.

Asigurarile obligatorii de locuinte se pot incheia doar prin cele companiile membre ale Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor (PAID): ABC Asigurari, Astra Asigurari, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins Romania, Generali, Grawe Romania, Groupama Romania, Platinum Asigurari si Uniqa Asigurari.

Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale (PAD) este valabila 12 luni.

Numarul de polite obligatorii de asigurare impotriva dezastrelor naturale aflate in vigoare la sfarsitul lunii august [url= https://www.dailybusiness.ro/stiri-finante-banci/numarul-asigurarilor-obligatorii-de-locuinte-a-scazut-de-4-ori-in-august-80356/]a scazut de patru ori[/url] fata de aceeasi perioada a anului trecut, de la 818.964 la 202.774, potrivit datelor Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID).

Dupa tipul de locuinta din numarul total de polite, 51% au fost pentru locuinte de tip B si 49% de tip A. Referitor la mediul de provenienta, un procent de 53,1% din asigurari provine din mediul rural, iar restul (46,9%) din cel urban.

Urmărește Daily Business pe Google News