Liderii si ministrii UDMR se vor intalni, miercuri, la Guvern cu reprezentantii Fondului Monetar International (FMI), urmand ca oficialii Fondului sa aiba joi o intrevedere si cu premierul Emil Boc.
Vicepresedintele politic al Uniunii, ministrul Laszlo Borbely, a declarat pentru Mediafax ca proiectul noii legi a sanatatii va fi dezbatut in acest an, dar nu ar trebui aplicat chiar din 2012, deoarece modificarile ar putea fi interpretate gresit.
UDMR va mai discuta cu oficialii FMI despre noi modificari privind coplata in sanatate, dupa ce Parlamentul a eliminat plafonul de 600 lei peste care nu se mai percepe coplata serviciilor medicale.
La sfarsitul anului trecut, Borbely a declarat pentru MEDIAFAX ca UDMR va propune modificarea prin ordonanta de urgenta a Legii privind coplata in sistemul de sanatate, cu stabilirea unui plafon probabil de 400 lei aferent serviciilor pana la care va fi perceputa aceasta plata.
Un alt subiect de discutie va viza alocari mai mari pentru proiecte de investitii, inclusiv in domeniul mediului, dar si calendarul de liberalizare a preturilor la gaze.