‘Cred ca o solutie ar
fi, daca vrem ca Grecia sa redevina competitiva in mod stabil, ca ea sa faca
acest lucru in afara Zonei euro’, a declarat pentru un post de radio secretarul
general al CSU, Alexander Dobrindt.
Daca Grecia nu reuseste sa-i convinga pe reprezentantii troicai (BCE, FMI, UE)
ca are capacitatea sa aplice reformele necesare pentru a putea beneficia de un
ajutor financiar suplimentar, Fondul de ajutorare al UE (FESF) ar trebui atunci
sa fie folosit pentru ‘organizarea acestei plecari’ din Zona euro, considera
Dobrindt.
Angela Merkel a facut tot posibilul pentru a-si convinge aliatii de necesitatea
unei politici de asistenta financiara pentru Grecia, in vederea mentinerii
acestei tari in Zona euro.
Cu ocazia unei intrevederi, marti, cu premierul grec, Georgios Papandreou, ea
i-a spus acestuia ca doreste sa vada ‘o Grecie puternica in Zona euro’.
Afirmatiile lui Dobrindt intervin intr-un moment care se anunta capital. Ministrii
de finante ai Uniunii Monetare, din cadrul Eurogrupului, se reunesc luni dupa-amiaza
la Luxemburg, iar cei ai Uniunii Europene marti dimineata. Saptamana
viitoare va avea loc si o reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE