Numarul celor care intarzie achitarea ratelor a crescut cu 50-60% in ianuarie-februarie 2009, comparativ cu perioada similara a anului trecut, mentioneaza NewsIn.
In 2008, compania a recuperat circa 100 de masini de la clientii rau-platnici.
„Firmele, care reprezinta majoritatea clientilor pentru UniCredit Leasing, nu au suficiente lichiditati din cauza problemelor economice. Multe dintre acestea au acelasi volum de debite, dar incaseaza mai putini bani”, a precizat Constantinescu.
Seful UniCredit Leasing considera ca „aceasta crestere este una naturala, avand in vedere perioada de dupa sarbatori, care a fost una grea pentru firme in ce priveste cash-flow-ul”.
Constantinescu a mentionat ca in special firmele mai mici au fost afectate de lipsa lichiditatilor, insa si companiile mari au resimtit aceasta presiune.
„In prezent, dobanda medie pe piata romaneasca de leasing se ridica la 10% pentru populatie si la 9% pentru companii”, a mai spus seful UniCredit Leasing.
El a precizat ca din vara anului trecut si pana in prezent, dobanzile au urcat cu circa 2,5 puncte procentuale.