- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

UniCredit Tiriac Bank incepe de miercuri sa acorde credite \”Prima Casa\”

11 Aug, 13:00 • Redactia DailyBusiness
Banca UniCredit Tiriac va incepe de miercuri sa acorde credite pentru achizitia de locuinte in cadrul programului guvernamental "Prima Casa", plafonul alocat bancii in cadrul programului fiind de aproximativ 17 milioane de euro, a anuntat marti banca.
UniCredit Tiriac Bank incepe de miercuri sa acorde credite \Prima Casa\

„Implicarea in acest program are ca principal obiectiv contributia bancii la relansarea economica, venind, in acelasi timp, in intampinarea unor necesitati reale ale populatiei”, a declarat Bogdan Spuza, drector de marketing al UniCredit Tiriac Bank.

Banca ofera credite atat in euro, cat si in lei, cu o dobanda formata din valoarea Euribor la 3 luni + 4,00% si respectiv Robor la 3 luni + 2,5%. Nu se percepe comision de acordare, de administrare sau de rambursare anticipata – clientii vor putea achita in avans suma imprumutata, integral sau partial, in orice moment al derularii creditului.

Pentru un credit de 57.000 euro pe 30 de ani, rata lunara va fi de 313 euro, iar pentru 40.000 euro, suma lunara de plata va ajunge la 220 euro, cu o dobanda de 5,10 % pe an si dobanda anuala efectiva (DAE) de 5,30%.

Un credit de 240.000 lei pe 30 de ani va avea o rata lunara de 2.642 lei, iar clientii pesoane fizice care vor obtine un imprumut de 170.000 lei vor avea o rata lunara de 1.872 lei, dobanda fiind de 12,80% pe an, iar DAE 13,78%.

Potrivit comunicatului bancar, gradul de indatorare maxim permis este determinat in functie de clasa de analiza a clientului, potrivit normelor bancii aprobate de BNR. In functie de profilul de risc al fiecarui solicitant, sunt acceptati pana la 2 coplatitori.

Solicitarile de credit si documentatia necesara pentru a aplica in cadrul programul „Prima Casa” pot fi depuse in unitatile bancii chiar si in situatia in care clientii inca nu s-au decis referitor la locuinta dorita, se precizeaza in document.

UniCredit Tiriac Bank a raportat un profit net de 181 milioane lei (42,8 mil. euro) pentru primele 6 luni ale acestui an, ceea ce reprezinta o crestere anuala de 2%.

Urmărește Daily Business pe Google News