- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Finante-Banci

Val de concedieri la Vodafone. Compania dă afară sute de angajați pentru a reduce costurile

13 Jan, 16:57 • Claudia Simion
Vodadone renunță la sute de locuri de muncă. Majoritatea au sediul central la Londra, potrivit Financial Times.
Val de concedieri la Vodafone. Compania dă afară sute de angajați pentru a reduce costurile

La nivel mondial, grupul britanic de telefonie Vodafone are aproximativ 104.000 de angajați. 9.400 dintre aceștia sunt în Marea Britanie.

Vodafone anunța, în luna noiembrie a anului trecut, că are în plan măsuri de reducere a costurilor în valoare de un miliard de dolari din cauza deteriorării condițiilor de pe piață. Directorul general de la Vodafone, Nick Read, și-a dat demisia, după un mandat în care cotația acțiunilor grupului s-a redus la jumătate.

Citește și Vodafone, anunţ important pentru toţi abonaţii. Ce serviciu nu va mai fi disponibil din februarie 2023

Grupul britanic de telefonie a ajuns la un acord în ceea ce privește vânzarea operațiunilor din Ungaria către compania locală de IT 4iG şi fondul de stat Corvinus. Astfel că, în urma acestei tranzacții, urmează să primească suma de 1,7 miliarde de euro.

Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 21 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 48 de ţări. Începând din martie, grupul de telefonie avea mai mult de 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV.

Citește și Câți bani intră în buzunarul șefului Vodafone Global?! Poate depăși 10 milioane de euro pe an

Compania a înregistrat, în România, venituri din servicii de 764 milioane euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienţi a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.

 

Urmărește Daily Business pe Google News
Tags: