„Noi, la Banca Nationala, nu ne-am pus neaparat problema ca Romania sa fie in 2015 in zona euro, pentru ca traim o perioada atat de dinamica si atat de imprevizibila incat putem sa ne trezim si mai repede in zona euro, sau mult mai tarziu”, a spus Vasilescu.
El a afirmat ca Romania are nevoie de un program cu obiective foarte clare si trebuie sa [b]indeplineasca anumite criterii pentru adoptarea euro[/b], informeaza Mediafax.
Astfel, in Romania este nevoie ca inflatia sa fie cu 1,5 puncte procentuale peste media celor mai performante trei tari europene din acest punct de vedere, iar datoria publica sa se situeze la sub 60% din PIB.
Totodata, cursul de schimb va trebui sa fluctueze intr-o banda stabila, iar dobanda pe termen lung sa fie cu doua puncte procentuale peste media celor mai performante trei tari europene sub acest aspect.
Un alt criteriu foarte important este nivelul PIB pe cap de locuitor.
„Ramane de vazut cum ne putem mobiliza ca pana in 2015 sa indeplinim criteriile, chiar daca nu vom intra”, a spus consilierul guvernatorului BNR.
El a adaugat ca intrarea in zona euro depinde si de evolutia evenimentelor si de dezbaterile la nivelul Uniunii Europene.
Oficialul a adaugat ca din punctul sau de vedere crearea Statelor Unite ale Europei nu este posibila, unul din motive fiind ca pentru aparitia unei asemenea entitati ar fi nevoie ca unele tari sa cedeze prosperitate, iar altele sa primeasca prosperitate.