„Fondul Monetar International a considerat in mod constant ca reducerea cheltuielilor salariale si sociale este obligatorie pentru o corecta ajustare a deficitului bugetar”, a spus Vladescu, in replica la declaratiile sefului FMI.
Ministrul Finantelor a mai spus ca pe parcursul discutiilor, FMI a propus in mod constant ajustarea cheltuielilor salariale cu minimum 20%, majorarea TVA la 24% si a cotei unice la 20%.
„In niciunul din scenariile analizate cu FMI nu a fost exclusa reducerea imediata a salariilor in sectorul bugetar cu minimum 20%”, a precizat Vladescu.
„Imi este greu sa inteleg in ce masura cresterea TVA la 24% si a cotei unice la 20% i-ar afecta doar pe cei bogati. Ar fi fost afectata intreaga populatie a Romaniei, inclusiv persoanele care in anul 2009 au suportat primul val al reducerilor de venituri, generate de efectele crizei economice la nivelul sectorului privat”, a adaugat oficialul roman.
El a spus ca pe parcursul negocierilor desfasurate in perioada 27 aprilie – 10 mai 2010, la Bucuresti, au fost analizate diverse scenarii de reducere a deficitului bugetar de la 9,1% la 6,5%, ulterior la 6,8%.
Directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a declarat la postul de televiziune France 2 ca FMI a propus Guvernului majorarea impozitelor, in special pentru cei mai bogati, dar autoritatile din Romania au luat decizia taierii salariilor functionarilor.
„Guvernul roman ne-a spus: Vom taia 20 – 25% din salariile functionarilor. Noi am spus nu, nu luati aceasta masura daca vreti sa faceti economii, mariti impozitele si mai ales impozitele pentru cei mai bogati. Guvernul a spus nu, noi suntem cei care decidem. Si acesta este adevarul: Guvernul decide intoteauna, nu FMI. Noi spunem doar: Asta e situatia si care e drumul de urmat pentru a va reveni. Guvernul propune masurile, guvernul roman le-a ales”, a spus directorul FMI, potrivit postului de radio RFI, care citeaza France 2.
Strauss-Kahn lasa astfel de inteles ca oficialii FMI au porpus Guvernului sa renunte la cota unica si sa treaca la impozitare progresiva, cu taxe mai inalte pentru populatia cu venituri mai mari.
„Decizia Guvernului Romaniei a fost aceea de a nu majora taxele, ci de a ajusta cheltuielile in cele doua sectoare in care acestea au depasit cu mult limitele normalitatii economice, in scopul stabilizarii imediate si pe termen mediu si lung a acestora”, mai spune in replica ministrul Sebastian Vladescu.
Directorul FMI a participat joi seara la emisiunea „A vous de juger”, unde a a fost intrebat de moderatoarea emisiunii, jurnalista Arlette Chabot, daca isi va depune candidatura la urmatoarele alegeri prezidentiale din Franta. Dominique Strauss-Kahn a evitat sa confirme daca intentioneaza sa isi depuna candidatura la presedintia Frantei.
„Am un cap micut si nu ma pot gandi la mai multe lucruri deodata”, a glumit Strauss-Kahn, evitand astfel un raspuns clar la intrebarea moderatoarei. Presa franceza il da pe Strauss Kahn ca principal contracandidat al lui Nicolas Sarkozy in 2012.
Saptamana trecuta, seful misiunii de evaluare Fondului in Romania, Jeffrey Franks, a declarat ca FMI a propus mai multe masuri de reducere a deficitului bugetar mai echilibrate intre cresterea veniturilor si scaderea cheltuielilor, iar autoritatile romane au optat pentru taierea cheltuielilor.
„Am analizat mai multe optiuni, diverse, iar majoritatea propunerilor noastre erau mai echilibrate intre venituri si cheltuieli. Am discutat mai multe scenarii diferite cu autoritatile in timpul misiunii noastre, care tocmai s-a incheiat. Guvernul – presedintele, premierul si ministrul Finantelor sustinuti de intregul Cabinet – au luat decizia de a merge pe aceasta abordare”, a aratat Franks.
Intrebat daca reducerea cu 25% a fondului de salarii bugetare era necesara, Franks a afirmat ca situatia fiscala dificila impunea adoptarea unor masuri, iar autoritatile au ales reducerea cheltuielilor.
„Pai, guvernul se regasea intr-o situatie dificila, pentru ca prognoza revizuita de deficit pentru 2010, fara nicio masura, arata un deficit de 9% din PIB. Deci era nevoie de masuri serioase. Au fost mai multe posibilitati din care ar fi putut alege autoritatile – diverse variante care vizau simultan atat masuri pe partea de venituri, cat si pe cea de cheltuieli – dar decizia lor a fost sa se bazeze aproape exclusiv pe reducerea cheltuielilor publice”, a raspuns Franks.
Un comunicat al FMI transmis la inceputul lunii mai, sublinia ca institutia nu a insistat pentru reducerea salariilor si a pensiilor din Romania, decizia apartinand partii romane.
Saptamana trecuta, presedintele Traian Basescu fost intrebat daca renegocierea acordului cu FMI este una dintre variantele la care lucreaza Guvernul in prezent si a raspuns ca in mod categoric nu poate fi vorba despre asa ceva, dar ca acordul cu Fondul Monetar International poate fi renegociat in orice moment.
Anterior aparitiei informatiilor privind masurile de reducere drastica a cheltuielilor publice, anuntate initial de presedintele Traian Basescu, in presa au fost vehiculate drept masuri de scadere a deficitului majorarea semnificativa a impozitelor, respectiv cresterea TVA de la 19% la 24% si a cotei unice de la 16% la 20%.