- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

100.000 de baterii de laptop fabricate de Sony vor fi retrase de pe piata

31 Oct, 11:01 • Redactia DailyBusiness
Sony Corp. a anuntat vineri ca cinci producatori de computere, printre care se numara si HP sau Toshiba, vor retrage de pe piata circa 100.000 de baterii de computere fabricate de Sony, din cauza unui risc de incendiu, a scris BBC News.
100.000 de baterii de laptop fabricate de Sony vor fi retrase de pe piata

Contactati de DailyBusiness, reprezentantii filialei locale a companiei nipone nu au oferit informatii pana la publicarea articolului despre posibilitatea ca retragerea de baterii sa afecteze si laptop-uri din Romania.

Oficialii Sony au declarat ca retragerile nu vor afecta semnificativ veniturile companiei.

Autoritatile americane au cerut joi retragerea de pe piata a 35.000 de baterii produse de compania nipona, in timp ce Sony va scoate de pe piata inca 65.000 de baterii la nivel global, ce ar putea prezenta defecte de fabricatie.

Producatorii de computere au raportat 40 de cazuri de supraincalzire a bateriilor, printre acestea fiind semnalate si 4 cazuri de arsuri minore si 21 de cazuri de incendii de mici proportii, a declarat un purtator de cuvant al Sony.

Retragerea bateriilor afecteaza circa 74.000 de notebook-uri vandute de HP si 14.400 de Toshiba. Bateriile ce ar putea prezenta defectiuni sunt folosite de asemenea de catre Dell, Acer si Lenovo, conform Sony.

Sony a motivat ca bateriile ar putea prezenta defectiuni din cauza unor modificari in linia de productie a acestora de acum patru ani.

Sony a anuntat acum o luna ca vor oferi service gratuit in cazul a 438.000 de laptop-uri Sony Vaio din cauza unor probleme similare. In Romania, nu au fost semnalate cazuri de supraincalzire a laptop-urilor Sony Vaio, conform reprezentantilor companiei.

Urmărește Daily Business pe Google News