- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Activision cumpara Bizarre Creation pentru a concura Electronic Arts

28 Sep, 09:58 • Redactia DailyBusiness
Oficialii companiei producatoare de jocuri video Activision au anuntat joi ca au cumparat producatorul de jocuri video englez, centrat pe curse cu masini, Bizarre Creation, incercand sa intre astfel in competitie directa cu liderul mondial in astfel de jocuri, Electronic Arts, a scris MarketWatch.
Activision cumpara Bizarre Creation pentru a concura Electronic Arts

Piata jocurilor centrate pe curse cu masini este estimata in prezent la circa 1,4 mld.$, echivalentul a circa 10% din intreaga piata de jocuri, fiind al patrulea cel mai popular gen, conform oficialilor Activision.

Oficialii companiei nu au precizat valoarea tranzactiei, dar au spus ca achizitia firmei engleze, producatoare a seriei Project Gotham Racing, care s-a vandut in mai mult de 4,5 mil. copii de la debutul din 2001, o lanseaza in cursa pentru dominatia nisei de jocuri cu masini.

Electronic Arts vinde jocuri populare precum Need for Speed sau Burnout.

„Activision are foarte multi bani, dar nu are specialisti pe nisa jocurilor cu masini. Dupa achizitia Bizarre Creation, au un nume greu in spate si pe acest segment”, este de parere analistul Mike Hickey de la compania de cercetare Janco Partners.

„Bizarre Creations va juca un rol foarte important in planurile noastre de expansiune”, a declarat Mike Griffith, director executiv al Activision Publishing. Cei 160 de angajati ai Bizarre Creation vor continua sa produca jocuri video in sediul din Liverpool, Anglia.

Activision este a doua cea mai mare companie americana producatoare de jocuri si a inregistrat in 2006 venituri de circa 1 mld.$.

Anul trecut, Activision a achizitionat Red Octane, compania creatoare a jocului Guitar Hero, prezent si pe piata din Romania, contra sumei de 100 mil. $.

Dupa incheierea tranzactiei, valoarea actiunilor Activision au crescut cu 15%, pana la 21,45 $/actiune.

Urmărește Daily Business pe Google News