- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

ANC vrea facturi mai mici la internet si telefonie pentru 2009

22 Dec, 17:20 • Redactia DailyBusiness
Autoritatea Nationala pentru Comunicatii (ANC) a anuntat luni propunerile pentru planul de actiuni din 2009 ce vizeaza facturi mai mici, respectarea drepturilor utilizatorilor si extinderea accesului la internet si telefonie in toate zonele din tara, se arata intr-un comunicat al Autoritatii.
ANC vrea facturi mai mici la internet si telefonie pentru 2009

„Am construit planul de actiuni pentru 2009 avand in vedere urmatoarele obiective: facturi mai mici, respectarea stricta a drepturilor utilizatorilor de catre operatori si acces la servicii de internet si telefonie pentru toti cetatenii Romaniei, indiferent daca traiesc in centrul Bucurestiului sau intr-un sat izolat de munte”, a declarat presedintele ANC, Liviu Nistoran.

Potrivit autoritatii, pentru promovarea intereselor utilizatorilor finali, ANC va continua in 2009 implementarea serviciului universal, atat in domeniul comunicatiilor electronice, cat si in cel al serviciilor postale. De asemenea, ANC va derula o serie de campanii de informare si educare a utilizatorilor finali pe teme precum obligatiile de informare a publicului care revin furnizorilor de retele si servicii de comunicatii electronice, portabilitatea numerelor de telefon sau comunicarile comerciale nesolicitate.

Autoritatea Nationala pentru Comunicatii isi propune ca in anul 2009 sa continue revizuirea pietelor relevante, sa analizeze si sa stabileasca masuri de reglementare pentru pietele de servicii de originare la puncte fixe si tranzit in retele publice de telefonie, servicii de telefonie la puncte fixe la nivel cu amanuntul (acces si apeluri), servicii de acces la bucla locala si de tip „bitstream” si servicii de linii inchiriate, se mai arata in comunicat.

Totodata, ANC intentioneaza ca pe parcursul lui 2009 sa revizuiasca anumite reglementari referitoare la regimul de autorizare generala pentru furnizarea retelelor si a serviciilor de comunicatii electronice si pe cele referitoare la lista de standarde si specificatii tehnice pentru retele de comunicatii electronice, servicii de comunicatii electronice, resurse si servicii asociate si reglementarile referitoare la implementarea portabilitatii numerelor, pe baza experientei acumulate.

Potrivit comunicatului, in domeniul gestionarii resurselor limitate aflate in aria de responsabilitate a Autoritatii, ANC isi propune sa elaboreze in 2009 procedura de alocare a numerelor nationale scurte pentru servicii de interes public la nivel national si sa elaboreze propunerile de modificare si completare a Tabelului national de atribuire a benzilor de frecvente (TNABF).

Tot pe parcursul anului 2009, ANC se va implica in elaborarea si implementarea unor strategii nationale precum cea privind trecerea de la televiziunea analogica la cea digitala.

Autoritatea Nationala pentru Comunicatii este institutia care stabileste regulile pentru piata de comunicatii din Romania si vegheaza la respectarea acestora.

Urmărește Daily Business pe Google News