Bebo, care sustine ca are in total un numar de aproximativ 40 milioane utilizatori, este cea mai mare retea sociala din Marea Britanie, Irlanda si Noua Zeelanda, conform declaratiilor oficialilor companiei. Bebo se afla pe locul al treilea in Statele Unite, dupa retelele My Space si Facebook.
„In esenta, AOL este o modalitate de interconectare a oamenilor”, a spus Ron Grant, presedintele grupului american furnizor de servicii media si de Internet. „Trebuie sa revenim la propriile noastre origini”, a adaugat Grant, citat de NewsIn.
El a aratat ca atentia acordata de Bebo sectorului media si interesul international manifestat fata de retea, au determinat AOL sa priveasca Bebo drept o oferta atractiva.
Aceasta preluare are loc in contextul unei transformari masive a AOL, de la providerul Internet prin dial-up, la un centru puternic de promovare online.
Compania a cheltuit aproape 1 miliard dolari pentru a crea una din cele mai mari unitati de distribuire de material publicitar prin intermediari.
Platforma AOL urmareste sa se mentina in ton cu perspectivele concurentilor sai mai mari, Microsoft, care incerca sa achizitioneze Yahoo, si Google, care a cumparat compania de advertising online DoubleClick.
AOL a anuntat ca Bebo ii va ameliora ofertele de comunicare personala, care acum sunt formate din AOL Instant Messenger si ICQ, doua servicii populare care permit utilizatorilor sa trimita mesaje rapide, fisiere video si corespondenta audio.
Joanna Shields, presedintele Bebo, va continua sa conduca Bebo si va intra in subordinea lui Grant, odata ce tranzactia se va incheia.