Profitul net al Apple a atins 6 mld. $, echivalentul a 6,43$/actiune, in crestere de la 3,38 mld. $ in trimestrul patru al anului trecut.
Vanzarile companiei au crescut cu 71%, pana la o valoare record, de 26,7 mld. $. Cresterea s-a datorat vanzarilor foarte bune din perioada sarbatorilor, de iPad-uri, iPhone 4 si laptop-uri Macbook Air.
In primul trimestru fiscal, incheiat pe 25 decembrie, Apple a vandut 7,33 milioane iPad-uri. Totodata, compania a comercializat 16,2 milioane iPhone-uri, 4,13 milioane computere Mac si 19,5 milioane iPod-uri.
Compania ar fi putut sa genereze venituri si mai mari, daca ar fi putut sa produca mai multe iPhone-uri, a declarat Peter Oppenheimer, director financiar al companiei.
Rezultatele indica faptul ca Apple va ramane bine pozitionata pe piata, in ciuda plecarii lui Steve Jobs in concediu medical. CEO-ul companiei a lasat conducerea Apple in mana directorului operational, Tim Cook.
„Aceste rezultate schimba atentia de la plecarea lui Jobs. Investitorii se simt bine”, a spus Kreher, analist.
Analistii internationali estimeaza pe trimestrul doi venituri de 20,9 mld. $, sau 4,47$/actiune.