Pentru anul 2008, oficialii companiei estimeaza ca Avitech va inregistra o crestere a afacerilor cu 40%, pana la 20 mil. euro.
„Ne bazam pe evolutia pietelor de profil, pe numarul mare al constructiilor de parcuri economice si rezidentiale si, nu in ultimul rand, pe organizarea interna a companiilor care doresc din ce in ce mai mult eficientizarea muncii”, a declarat pentru DailyBusiness Alina Roibu, PR manager al Avitech.
Compania este structurata pe patru divizii – Avitech Systems (divizia specializata in furnizarea de solutii pentru instalatii electrice), Avitech Audio-video (integrator de solutii audio-video, videoconferinte sau lumini), Avitech SmartHouse (divizie care ofera solutii de securitate, TV si video, Home Cinema sau multiroom audio) si Avitech Service, divizie de service si intretinere.