disponibile spre download gratuit sunt BitDefender Free Edition, BitDefender Anti-Phishing Free Edition si BitDefender Chat Encryption.
„BitDefender Free Edition si celelalte produse gratuite sunt menite sa ofere clientilor nostri protectie impotriva unor anumite categorii de amenintari si consideram ca nu vom pierde clienti, ci din contra, vom avea numai de castigat, pentru ca in acest fel, notorietatea marcii noastre va creste in continuare”, a spus Carmen Maierean, senior consumer manager al BitDefender.
Oficialii companiei se asteapta ca produsele free, versiuni mai putin performante decat cele finale, sa fie downloadate in urmatoarele 6 luni de cel putin cateva milioane de ori la nivel mondial, „urmand ca cifrele de download sa creasca de la o luna la alta, pe masura ce publicul va afla de existenta acestor produse”.
Produsele pot fi descarcate oricand de catre orice client al BitDefender, oricand are nevoie, la nivel international.
Compania mizeaza pe faptul ca, dupa ce clientii vor testa produsele gratuite, vor achizitiona contra cost si pe cele finale, care ofera protectie marita.
„Versiunile free nu pot oferi o protectie completa pentru un calculator. Pentru a fi protejat in timp real, recomandam clientilor sa achizitioneze produse de tipul BitDefender Antivirus, BitDefender Internet Security sau BitDefender Total Security”, a mai spus Maierean.
Pe primul trimestru al anului in curs, BitDefender a inregistrat o crestere a profitului net cu 20% fata de perioada similara din 2008. In T1 2009, compania a vandut circa 300.000 de licente in Romania.