In 2010, vanzarile Activision Blizzard, cel mai mare publisher de jocuri video la nivel mondial, au crescut cu 9,6% fata de 2009, in timp ce veniturile operatorului de telefonie mobila GVT din Brazilia s-au majorat cu 72% pana la 1 miliard de euro, potrivit Bloomberg.
CEO-ul Vivendi, Jean Bernard Levy, este interesat sa preia in intregime postul francez de televiziune Canal Plus si operatorul de telefonie mobila SFR, in cadrul carora este actionar, prin cumpararea participatiilor minoritare.
In luna ianuarie, Vivendi a primit din partea General Electric 3,8 miliarde de dolari in schimbul actiunilor detinute la televiziunea NBC Universal, bani pe care Levy vrea sa ii investeasca in preluarea participatiei de 44% detinute de Vodafone Group in cadrul SFR.
„Ne mentinem obiectivul privind preluarea intregului pachet de actiuni al SFR”, a declarat CEO-ul Vivendi, care nu a oferit detalii despre negocierile cu Vodafone.
Vanzarile SFR au crescut cu 1,2% anul trecut pana la 12,6 miliarde de euro.
Potrivit reprezentantilor Vivendi, pe termen scurt SFR si Activision vor avea de infruntat numeroase provocari din partea competitorilor, in sensul ca publisher-ul de jocuri video va trebui sa lanseze in continuare noi produse, iar SFR va trebui sa faca fata ofertelor lansate de Iliad, al patrulea operator de telefonie mobila din Franta.
Fondatorul Iliad a promis recent ca va reduce preturile de pe piata telefoniei mobile din Franta, unde potrivit Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica tarifele sunt mai mari comparativ cu cele din alte tari europene.
In ceea ce priveste obtinerea participatie de 100% in cadrul Canal Plus, Vivendi vrea sa cumpere pachjetul de 20% din actiuni, detinut de publisher-ul francez Lagardere, care intentioneaza insa sa lanseze o oferta publica initiala, conform presei internationale.
Printre jocurile video lansate de Activision Blizzard se numara „Call of Duty”, „World of Warcraft”, „Guitar Hero” si „StarCraft”.