In plus, 31% dintre companii au
mentionat o crestere a numarului de incidente de securitate in 2012,
comparativ cu anul precedent, in timp ce pentru 59% numarul de
incidente a ramas aceleasi. Pe masura ce frecventa si natura
amenintarilor se intensifica, numarul incidentelor de securitate
sporeste, iar potentialul impact al breselor de securitate devine tot
mai puternic.
Amenintarile externe nu sunt singura
bresa de securitate cu care se confrunta organizatiile globale.
Pierderea accidentala de date de catre angajati este, de
asemenea, in crestere. Managementul eficient, instruirea si
informarea pot diminua pierderile, precum si luarea de masuri fizice
pentru a preveni actele criminale. De cele mai multe ori, insa, cea
mai dificila este prevenirea actelor deliberate de distrugere, din
motive personale.
In ceea ce priveste
amenintarile la adresa datelor guvernamentale, statisticile arata
clar o escaladare fara precedent a pericolului cu care se confrunta
statele din intreaga lume. Unii experti in securitate afirma ca orice
speranta de a inversa aceasta tendinta va necesita „o paradigma
cu totul noua” in securitatea IT.
Spre exemplu, Biroul
Guvernamental de Contabilitate din SUA a raportat ca accesul
neautorizat la informatii personale a crescut cu 19% incepand din
2010 si pana in 2011. De cele mai multe ori, victimele acestor
incalcari nu sunt la curent cu acest fapt timp de luni de zile.
[b]Nu exista resurse suficiente si nici
competente adecvate[/b]
“<
o sintagma bine-cunoscuta, mai ales in actualele conditii de
restrangere a cheltuielilor. Insa lipsa
resurselor este doar o parte a problemei. Securitatea informatiilor
nu necesita in acest moment doar mai multe resurse, ci un plan
inteligent care sa tina cont de aceasta amenintare, si, mai ales,
oameni cu aptitudini si pregatire specifice pentru a raspunde
schimbarilor rapide din acest mediu de risc”,
comenteaza Carmen Adamescu, director departamentul de asistenta
privind riscurile IT, Ernst & Young Romania.
43% dintre companiile care au raspuns
sondajului au indicat ca lipsa resurselor calificate reprezinta
principala bariera in buna functionare a securitatii informatiilor.
Aceasta cifra este fara indoiala legata de constrangerile bugetare.
Doar 22% dintre respondenti planifica bugete mai mari pentru acest
domeniu in urmatoarele 12 luni.
Odata cu proliferarea dispozitivelor
mobile, 37% dintre respondenti considera ca neglijenta angajatilor
este amenintarea care creste cel mai mult expunerea la risc a
organizatiei. De asemenea, numarul de incidente reale cauzate de
raspandirea involuntara a datelor de catre angajati a crescut cu 25%
in ultimul an.
Respondentii indica faptul ca
intentioneaza sa investeasca mai mult in training-ul angajatilor
pentru a evita incidentele, insa aceasta suma va reprezenta totusi
doar aproximativ 5% din bugetul total pentru securitatea
informatiilor.
[b]Social media: o provocare ce nu mai
poate fi ignorata[/b]
Odata considerata tabu de catre
organizatii, social media este acum o componenta-cheie pentru
dezvoltarea de produse, pentru colectarea feedback-ului si pentru
interactiunea cu clientii.
Social media a reinventat relatia
dintre organizatii, clienti, angajati, furnizori si autoritati de
reglementare. De asemenea, a scurtat procese care durau zile sau
saptamani intregi, pana la cateva ore sau minute.
Alaturi de multele oportunitati pe care
social media le genereaza, exista insa si multe provocari noi, cum ar
fi securitatea datelor, probleme de confidentialitate, cerinte de
reglementare si de conformitate, aspecte asupra utilizarii timpului
de catre angajati si instrumentele de afaceri pentru gestionarea
social media.
Studiul Ernst & Young arata ca 38%
dintre organizatii nu au o abordare coordonata pentru a utiliza
social media in cadrul organizatiei lor. Rezultatul este o crestere
generala a riscului si o capacitate limitata de a exploata pe deplin
canalele de social media in viitor.
Organizatiile cu o abordare formala in
utilizarea social media aleg de cele mai multe ori sa diminueze
riscurile prin limitarea sau interzicerea accesului la site-uri de
social media (45%), adaptarea politicilor (45%) si implementarea unor
programe de informare (40%).
[b]Beneficiile si pericolele
tehnologiei mobile[/b]
Avansarea tehnologiei si oportunitatile
de afaceri asociate acesteia au crescut foarte mult ratele de
adoptare a tehnologiei mobile. Conform sondajului, utilizarea
tabletei in scop de afaceri s-a dublat in 2012 comparativ cu anul
precedent. De la 20%, in 2011, 44% dintre organizatii permit acum
utilizarea de tablete furnizate de companie sau a celor personale la
locul de munca.
Pe masura ce
mobilitatea fortei de munca continua sa creasca, expresia
out-of-office devine tot mai putin
relevanta. in acelasi timp, cresterea dramatica a fluxului de
informatii in interiorul si in afara organizatiilor devine tot mai
greu de controlat.
De aceea, pe langa
ajustarea politicilor si informare, companiile cauta informatii cu
privire la capacitatile si designul produselor software de securitate
pentru dispozitive mobile care sunt disponibile in piata; cu toate
acestea, adoptarea tehnicilor si software-urilor de securitate din
aceasta piata in crestere rapida este inca scazuta. Spre exemplu,
tehnicile de criptare sunt utilizate de mai putin de jumatate (40%)
dintre organizatii.
[b]BYOD – bring your own device[/b]
Vanzarile de telefoane inteligente si
dispozitive mobile le depasesc pe cele de PC-uri, iar utilizarea lor
la locul de munca este in crestere puternica, motiv pentru care
organizatiile trebuie sa analizeze in detaliu problemele de
securitate a informatiilor si datelor care decurg de aici.
Sprijinirea utilizarii dispozitivelor
la locul de munca ajuta nu doar la scaderea costurilor angajatilor,
dar elimina in acelasi timp si o parte din cheltuielile asociate
achizitiilor masive de telefoane mobile ale companiei. Aceasta
integrare a dispozitivelor personale cu acces la datele companiei
poate contribui la reducerea costurilor colective, cresterea
productivitatii angajatilor, dar si a creativitatii.
Riscurile sunt insa pe masura.
Intensificarea BYOD presupune ca angajatii sa fie capabili sa isi
faca singuri upgrade-ul acestor dispozitive fara implicarea functiei
IT. Acest lucru poate avea un impact atat asupra functionarii, cat si
a securitatii tuturor aplicatiilor corporative instalate pe
dispozitiv.
Gestionarea atenta a dispozitivelor
mobile devine astfel foarte importanta. Organizatiile ar trebui sa ia
in considerare urmatoarele activitati atunci cand sprijina BYOD:
1. Sa
instaleze aplicatii care permit oprirea camerelor de luat vederi sau
blocarea site-urilor de social media prin care se pot scurge
informatii. in schimbul acestor constrangeri insa, companiile trebuie
sa contribuie la achizitionarea dispozitivului respectiv pentru
angajat.
2.
Securizarea retelei companiei prin existenta unei
retele paralele separate, care sa permita angajatilor utilizarea
dispozitivelor personale.
3. Mentinerea
securitatii dispozitivelor impotriva virusilor, atentatelor de
hacking sau accesului persoanelor straine.
[b]Scurgerile de date[/b]
Digitalizarea la
nivel mondial a produselor, serviciilor si proceselor are un impact
profund asupra organizatiilor. Disponibilitatea unor cantitati imense
de date creeaza oportunitati fantastice pentru a obtine valoare si
perspectiva. Organizatiile care stapanesc big data management
pot culege recompense semnificative si sa se
distanteze de concurentii lor.
In ultimii cinci ani, organizatiile
s-au confruntat cu o crestere a volumului scurgerilor de date atat in
mod intentionat cat si neintentionat. Raportul Ernst & Young
arata ca cele mai multe organizatii au definita o politica in ceea ce
priveste securitatea informatiilor (72%) iar tot multe dintre ele
(68%) au pus in practica programe de informare. Cu toate acestea,
adoptarea tehnologiei de prevenire a scurgerilor de date, ramane
relativ scazuta (38%).
„Multe organizatii
au in continuare dificultati in identificarea breselor de securitate.
Incidentele cibernetice sunt cel mai adesea tinute secrete, clientii
si factorii de decizie nefiind la curent in legatura cu frecventa,
impactul si cauzele atacurilor. Exista lacune in cadrul de
reglementare al raportarii incidentelor, atat la nivel national, cat
si la nivelul Uniunii Europene. Mai mult decat atat, ne confruntam cu
un schimb infim de informatii intre autoritatile nationale in
legatura cu lectiile invatate si practicile de conducere, in ciuda
caracterului global al amenintarilor de acest gen”,
concluzioneaza Carmen Adamescu.
[b]Citeste si:
[url=https://www.dailybusiness.ro/stiri-it-c/razboi-pirateriei-software-sute-de-romani-cercetati-pentru-incalcarea-drepturilor-de-autor-88160/]Razboi
pirateriei software. Sute de romani, cercetati pentru incalcarea
drepturilor de autor[/url][/b]