- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

CE a trimis Romaniei a doua scrisoare in cazul de infringement privind ANCOM

05 May, 15:03 • Redactia DailyBusiness
Comisia Europeana (CE) a transmis Romaniei cea de-a doua scrisoare de notificare in cazul de infringement privind independenta Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), procedura declansata in ianuarie 2009.
CE a trimis Romaniei a doua scrisoare in cazul de infringement privind ANCOM

Autoritatile romane au doua luni la dispozitie sa raspunda informatiilor solicitate de CE prin aceasta scrisoare, se arata intr-un comunicat al Comisiei, citat de Mediafax.

„Daca autoritatile romane nu vor satisface temerile Comisiei in aceasta perioada, CE urmeaza sa trimita Romaniei o solicitare formala, sub forma unei opinii argumentate conform cu procedurile de infringement, de amendare a legislatiei astfel incat independenta autoritatii de reglementare in telecomunicatii sa fie garantata in conformitate cu legislatia Uniunii Europene”, se mentioneaza in comunicat.

CE a declansat anul trecut doua proceduri de infringement impotriva Romaniei, in lunile ianuarie si octombrie.

Prima dintre acestea, in cadrul careia a fost transmisa si scrisoarea de miercuri, vizeaza absenta unei legi, in Romania, care sa garanteze independenta ANCOM, dar si faptul ca Guvernul poate folosi instrumente legislative de urgenta pentru a restructura aceasta institutie.

Procedura declansata in octombrie vizeaza tot chestiuni legate de independenta autoritatii telecom, insa se axeaza pe separarea institutiilor publice care supravegheaza operatorii telecom de influenta institutiilor publice care furnizeaza servicii telecom.

Prima scrisoare de notificare formala privind infringement-ul in telecom a fost transmisa Romaniei in ianuarie 2009, ca reactie a CE la restructurarea institutiei si demiterea presedintelui acesteia prin ordonanta de urgenta, in septembrie 2008, se arata in comunicatul CE.

„Autoritatea romana de reglementare in telecomunicatii a fost restructurata de guvern de patru ori in ultimii cinci ani, prin instrumente legislative de urgenta, in timp ce un departament al guvernului exercita activitati de actionariat si control la companii care furnizeaza retele si/sau servicii telecom”, noteaza Comisia.

Totodata, CE considera ca ANCOM este intr-o situatie incerta, iar independenta agentiei este pusa sub semnul intrebarii si de faptul ca ordonanta de urgenta prin care a fost restructurata si redenumita institutia nu a fost inca aprobata de Parlament.

Urmărește Daily Business pe Google News