Motivul mentionat pentru aceasta scadere este slabirea economiei globale, faptul ca viata PC-urilor este prelungita de catre utilizator, din cauza crizei, si ca noii clienti se gandesc de doua ori inainte de a investi intr-un PC.
Piata de PC-uri din pietele mature va scadea cu 13% anul acesta, in comparatie cu 2008, si cu 10,4% in pietele emergente, potrivit aceluiasi studiu.
Trecerea de la PC-uri la notebook-uri va micsora insa scaderea asteptata pentru piata totala. Numarul de desktopuri vandute va scadea cu 32%, la 101,4 milioane de unitati, pe cand cel de notebookuri va creste cu 9% la 155,6 milioane de unitati.
Ceea ce va ajuta insa la o crestere substantiala a pietei de notebookuri vor fi mini-laptopurile, cunoscute sub denumirea de netbookuri. Gartner estimeaza ca piata de netbookuri va creste cu 45% la 21 milioane unitati anul acesta, de la 11,7 milioane raportate anul trecut.