Trendul pozitiv va interveni in pofida faptului ca activitatea bursiera din Romania nu este una ajunsa la maturitate, solutiile IT performante au devenit vitale pentru activitatea curenta, in aceste conditii, au precizat reprezentantii companiei.
Declaratiile vin pe fondul anuntului conform caruia Ascenta va finaliza, pana la sfarsitul lunii septembri,e un proiect informatic complex ce vizeaza implementarea solutiilor Clavis Bank si Inforex in cadrul Credit Europe Bank.
Echipa de implementare va fi formata din 10 specialisti cu experienta pe piata bancara. Ei vor lucra alaturi de o echipa mixta a Credit Europe Bank, ce va reuni cate un specialist din fiecare departament implicat.
„Avem in vedere inca doua astfel de proiecte pana la sfarsitul anului”, a declarat Emanuel Oana, financial sector manager, Ascenta.
Solutia informatica implementata la Credit Europe Bank va facilita operatiunile de trezorerie ale bancii si cele de pe pietele de capital. Sistemul va gestiona de asemenea managementul de risc si raportarile obligatorii catre institutiile de supraveghere si catre clienti.
Un beneficiu important al aplicatiei va fi acela de reducere a erorilor umane in timpul operatiunilor de tranzactionare inter-bancare si pe piete reglementate, a transmis marti Ascenta. Acest lucru va fi posibil prin automatizarea completa a interactiunii cu sistemele Reuters, ale Bursei, sistemul contabil si de core banking ale bancii si urmarirea automata si in timp real a limitelor interne si obligatorii.
Sistemul va fi permanent in concordanta cu modificarile legislative. Echipa Ascenta va urmari schimbarile legislative si le va implementa in sistem inainte ca acestea sa intre in vigoare.
„Strategia Credit Europe Bank (Romania) SA are in vedere dezvoltarea segmentului Piete de Capital, a produselor de trezorerie si Risk Management, avand ca obiective extinderea bazei de clienti”, a declarat Paul Prodan, vice-presedinte la Credit Europe Bank.
„Solutiile Clavis Bank si Inforex vin in sprijinul viziunii pe care o are Credit Europe Bank, cu privire la gestionarea produselor de trezorerie si oferirea unor servicii complete clientilor”, a mai spus Prodan.
La nivel european, solutiile Clavis/Inforex sunt implementate in banci precum GE Money, Erste Bank, OTP, Allianz, MKB, Aegon, Citibank, BNP Paribas, precum si in banci centrale. In Ungaria, spre exemplu, Clavis detine o pozitie dominanta pe piata solutiilor informatice de business, cu o cota de piata de 70%.