Solutiile pentru securitatea retelei au contribuit cu 146,5 milioane $ (111,34 mil. euro) la venituri, o crestere de 10% comparativ cu primul trimestru al anului 2006. Securitatea datelor a contribuit cu 17,5 milioane $ (13,3 mil. euro) la venituri, fiind implicata si compania suedeza de tehnologie Protect Data, recent achizitionata de catre Check Point Software.
Profitul net GAAP inregistrat de companie a fost de 46,9 mil. $ (35,64 mil. euro), comparativ cu 61,6 mil. $ (51,1 mil. euro) in primul trimestru al anului 2006. Diferenta dintre profitul net din primul trimestru al anului 2007 si cel perioada similara a lui 2006 este cauzata de costurile legate de achizitia Protect Data, costuri ce se ridica la 22,4 mil. $.
„Compania a avut rezultate financiare bune in primul trimestru, ce marcheaza un inceput promitator a lui 2007”, a declarat Gil Shwed, director executiv al Check Point Software. „Aceste rezultate reflecta cresterea in business-ul de securitate a retelei cu succesul noilor noastre produse, programele de abonament, ca si extinderea pe piata de securitate a datelor”, a spus Shwed.
Solutiile Check Point sunt vandute, integrate si asistate tehnic de peste 2.200 de parteneri in 88 de tari. Clientii companiei includ toate cele 100 de companii din Fortune 100, impreuna cu alte afaceri si organizatii de toate dimensiunile.