Decizia va intra in vigoare de la 1 iulie. Aceasta miscare ar putea oferi statului chinez, aflat sub regim comunist, un control fara precedent asupra miscarilor internautilor.
China este statul cu cel mai mare numar de utilizatori de Internet din lume.
Guvernul chinez a discutat deja cu principalii producatori de computere de pe piata, insa nu a facut inca niciun anunt oficial. Tinta primara a software-ului este pornografia, sustine compania producatoare a software-ului, care are legaturi din trecut cu Ministerul Securitatii si Ministerul Apararii Nationale din China.
Guvernul chinez are deja in spate o intreaga istorie in ceea ce priveste blocarea accesului la continutul anumitor site-uri, printre care si YouTube al Google. Noul regulament ar putea forta producatorii de computere sa ia decizii radicale, precum refuzul de a nu mai distribui produse pe o piata foarte mare, sau, in cazul in care se vor alinia ordinelor guvernului chinez, sa riste sa fie amendati pentru implementarea cenzurii.
Un purtatot de cuvant al Hewlett-Packard, care are cea mai mare cota de piata in China, a subliniat ca „HP conlucreaza strans cu autoritatile chineze si evalueaza cea mai buna modalitate de a rezolva orice problema. Evident, ne vom axa pe oferirea celui mai bun raport calitate-pret consumatorilor, aliniindu-ne totodata regulilor statului respectiv”.