- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Cosmote Romania introduce noi bonusuri pentru clientii cu abonament

12 May, 10:27 • Redactia DailyBusiness
Operatorul telecom Cosmote a anuntat ca a extins bonusurile oferite pentru clientii cu abonament, in incercarea de a-si majora cota de piata in lupta cu competitorii directi Orange si Vodafone Romania.
Cosmote Romania introduce noi bonusuri pentru clientii cu abonament

Astfel, toti abonatii (business si rezidentiali), care isi reinnoiesc contractele, pot alege atat telefoane mobile gratuite sau subventionate, cat si una dintre ofertele promotionale adresate noilor utilizatori.

Abonatii existenti au posibilitatea sa isi schimbe cartela SIM in mod gratuit de doua ori pe an. Pe langa aceasta, abonatii persoane fizice primesc cate 20 de minute nationale bonus la aniversarea zilei de nastere.

Abonamentele Cosmote destinate segmentului rezidential includ pana la 480 de minute nationale pe luna, la preturi intre 3-53 euro/luna (fara TVA), si tarife unice in toate retelele.

Cosmote Business ofera 8 planuri tarifare care includ intre 10-1.000 de minute nationale si tarife, in functie de destinatia apelurilor. Utilizatorii pot activa extraoptiunea Business Group, care ofera companiilor de orice marime convorbiri nelimitate si gratuite intre angajati, indiferent de ora sau zi.

Cosmote a incheiat anul trecut cu 3,6 milioane de clienti, inregistrand o pierdere neta de 118 milioane euro la venituri de 155,5 milioane de euro.

Principalii concurenti ai Cosmote Romania sunt Orange Romania, lider de piata cu peste 10 mil. clienti, Vodafone Romania, cu 8,8 mil. clienti la finele lui 2007, precum si Zapp si RCS&RDS.

Urmărește Daily Business pe Google News