- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Cosmote Romania va imprumuta 60 mil. euro de la compania mama

02 Nov, 10:54 • Redactia DailyBusiness
Compania elena Cosmote Mobile Telecommunications SA a anuntat ca va imprumuta 60 milioane de euro subsidiarei Cosmote Romania pe o durata de 12 luni, contractul fiind semnat joi.
Cosmote Romania va imprumuta 60 mil. euro de la compania mama

Operatorul elen de telefonie mobila a mai semnat in iulie 2006 un acord de imprumut cu subsidiara sa din Romania, in valoare de 160 milioane de euro, cu termen pana la data de 7 februarie 2007. Aceste imprumuturi fac parte din programul de finantare al Cosmote Romania in perioada 2006-2008, a carui valoare totala este de 400 milioane de euro.

Grupul elen Cosmote si-a inceput operatiunile in Romania, prin intermediul Cosmote Romania, in decembrie 2005, anuntand un numar de 275.000 de clienti dupa primele patru luni de activitate. Cosmote Romania a aparut in decembrie 2005, cand grupul elen a relansat operatorul Cosmorom. Pentru aceasta relansare, compania a anuntat ca va realiza investitii de 400 milioane de euro pana in 2008.

Cosmote Romania a anuntat in octombrie ca a depasit 3 milioane de clienti. Compania are o retea de distributie formata din peste 770 de magazine Cosmote, Internity, Romtelecom, Germanos, dealeri independenti si peste 15.000 de puncte de vanzare de cartele pre-platite si cartele de reincarcare.

Odata cu cresterea cotei de piata si a cererii pentru produsele si serviciile sale, Cosmote estimeaza ca isi va atinge obiectivele financiare anuntate pentru Romania, de a inregistra EBITDA pozitiv in anul 2008 si a raporta profit in 2009.

Principalii concurenti ai Cosmote pe piata din Romania sunt Orange, cu 9,31 milioane clienti la finele lunii septembrie 2007, Vodafone cu 8,22 milioane clienti in luna iunie si Zapp, cu mai mult de 500.000 clienti anuntati in luna iunie a anului curent.

Urmărește Daily Business pe Google News