America Movil, cel mai mare operator
telecom din America Latina, controlat de Slim si familia sa, a
derulat primele investitii semnificative in Europa in aceasta vara,
prin achizitia unor participatii la KPN Olanda si Telekom Austria,
pretul insumat fiind de 4 miliarde de euro, potrivit Financial Times,
citat de Mediafax.
Intrarea agresiva a lui Slim pe cele
doua piete europene a determinat analistii sa avertizeze ca
investitorul mexican vrea sa cumpere active telecom la preturi de
criza. Averea lui Slim este estimata de Forbes la circa 69 de
miliarde de dolari.
In numai cateva luni de la achizitie,
valoarea participatiei de 23% din Telekom Austria a scazut cu circa
42%, iar cea a pachetului de 28% detinut la KPN cu aproximativ 46%,
potrivit unor estimari ale firmei de administrare de active
Bernstein.
Investitia initiala, de 4 miliarde de
euro, a scazut astfel aproape la jumatate.