Vestea buna este ca nu esti in totalitate la mana producatorilor. Inarmat cu informatii utile si putina prevedere, poti extinde durata de viata a produselor sau chiar sa eviti sa le cumperi daca iti dai seama ca nu iti vor servi pentru un timp satisfacator.
MP3 Playere
Aceste aparate sunt foarte rar upgradabile cu mai multa memorie, iar bateriile lor adesea devin inutilizabile inainte ca produsul propriu-zis sa se uzeze.
In cel mai rau caz, un exemplu fiind iPod-urile celor de la Apple, bateria nu poate fi inlocuita de catre utilizator. Pentru multe gadget-uri, de exemplu pentru laptopuri, bateriile sunt scumpe, asa ca extinderea duratei de viata nu e o sarcina tocmai simpla.
Din fericire, pe piata se gasesc o serie de baterii „generice”, care nu sunt recomandate de producatori, dar de cele mai multe ori se comporta ireprosabil. Puteti gasi inclusiv numeroase ghiduri video pe Internet pentru a vedea cum se inlocuiesc bateriile aparatelor.
Cartuse de cerneala
Un set de cartuse de cerneala noi costa adesea mai mult decat insasi imprimanta. Multe cartuse sunt prevazute cu chip-uri care dezactiveaza functia de printare atunci cand una din culori se epuizeaza, cu toate ca in interior ramane destula cerneala pentru a putea imprima in continuare. In plus, prezenta chip-urilor poate fi un impediment pentru reincarcarea cartuselor.
Sfatul Yahoo Green este sa cumparati cartuse care va permit reincarcarea. De asemenea, folositi functiile imprimantei care va permit sa economisiti cerneala – Fast Draft – respectiv sa printati alb-negru – Grayscale.
Software
Ca si la hardware, multe aplicatii sunt incompatibile cu versiuni mai vechi ale altor programe sau chiar ale aceluiasi tip de software.
Solutia? Incercati sa folositi pe cat posibil software open-source, care de cele mai multe ori este gratuit. De asemenea, nu va grabiti sa actualizati un software doar pentru ca a aparut o versiune noua. Aveti cu adevarat nevoie de functiile nou aparute? De multe ori, singurul motiv cu adevarat important pentru a upgrada un soft este aparitia unor actualizari de securitate.
Mai multe informatii pe aceasta tema gasiti pe Yahoo Green.