- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Dell relocheaza in Polonia o fabrica din Irlanda: 1.900 de angajati vor fi disponibilizati

08 Jan, 16:39 • Redactia DailyBusiness
O noua lovitura data economiei Irlandei, slabita deja de recesiune: Dell anunta ca isi va reloca productia din aceasta tara in Polonia, renuntand la 1.900 de angajati din orasul Limerick.
Dell relocheaza in Polonia o fabrica din Irlanda: 1.900 de angajati vor fi disponibilizati

Dell, care se auto-claseaza ca fiind cel mai mare exportator al Irlandei, cea mai mare companie de tehnologie si a doua cea mai mare companie per total din aceasta tara, a anuntat miercuri ca isi va muta productia computerelor pentru clientii din Europa, Orientul Mijlociu si Africa in incinta fabricii din Polonia si va externaliza unele activitati catre parteneri externi.

Disponibilizarile de la fabrica din Limerick fac parte dintr-un plan de reducere a costurilor cu 3 mld. $ anuntat anul trecut.

Dell va pastra in Irlanda 1.100 de angajati, in principal pe activitati de vanzari si marketing.

„A fost o decizie dificila pentru Dell, dar consideram ca este cea corecta pentru a deveni chiar si mai competitivi”, a spus Sean Corkery, vice-presedinte al Dell, responsabil pe Europa, Orientul Mijlociu si Africa.

Irlanda a fost prima zona euro care a intrat in recesiune anul trecut si analistii estimeaza ca miscarea Dell ar putea agrava situatia in tara.

Disponibilizarile din Limerick, o zona saraca din Irlanda, vor incepe in aprilie si vor dura pana in ianuarie 2010.

Urmărește Daily Business pe Google News