„In 2007 am gestionat circa 400 de tone de deseuri EEE, iar anul acesta, pana la finele lui septembrie, am reciclat deja 3.200 de tone. Bugetul de investitii pentru 2008 al Eco Tic este de circa 1 mil. euro”, a declarat pentru DailyBusiness.ro Valentin Negoita, presedintele Eco Tic.
Bugetul de investitii al Eco Tic provine de la cei circa 270 de membri ai organizatiei si din taxa verde, care este de 5 lei pentru produsele grele si de 1 leu pentru produsele mai mici, cum ar fi telefoanele.
„Am investit in 2008 in cresterea numarului de puncte de colectare din Romania, in infrastructura si in proiecte pilot si campanii de constientizare a populatiei. In prezent avem circa 300 puncte de colectare”, a spus Negoita.
Organizatia a incheiat recent un proiect pilot ce se va desfasura in colaborare cu Altex si Flamingo International, in cadrul caruia clientii care aduc laptop-uri vechi sau televizoare pot cumpara unele noi de la cei doi retaileri cu reduceri de 10%-15%.
„Proiectele de genul acesta se desfasoara si la nivel international, la fel, pe anumite perioade scurte. Am ales sa lansam unul in aceasta perioada pentru ca este una de varf. Daca va avea succes, vom mai realiza unele dar cel mai probabil dupa primul trimestru al lui 2009”, a mai spus presedintele Eco Tic. Acesta a precizat ca reducerile de 10-15% pentru clientii ce aduc deseuri EEE sunt „normale si similare cu cele practicate in alte tari”.