- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Efthimios Tsokanis este noul director IT al Romtelecom

11 Aug, 10:02 • Redactia DailyBusiness
Romtelecom are, de la 1 august, un nou director IT, Efthimios Tsokanis, venit de la Vivacom Bulgaria, in locul lui Fotis Karonis, care a preluat functia de vicepresedinte IT al operatorului britanic Everything Everywhere.
Efthimios Tsokanis este noul director IT al Romtelecom

Ultima pozitie ocupata de Tsokanis inainte de a se alatura managementului Romtelecom a fost cea de director executiv Operatiuni la Vivacom, companie de telecomunicatii din Bulgaria, fiind responsabil de transformarea retelei si a operatiunilor IT, relateaza Mediafax.

Nascut in 1965, Tsokanis a mai ocupat functia de director executiv IT si de Relatii cu Clientii la Globul EAD (Bulgaria), lucrand si la operatorii Tellas (Grecia) si Verizon Wireless (SUA).

Fotis Karonis a detinut pozitia de director IT la Romtelecom in perioada iunie 2007-mai 2010. El a preluat pozitia de vicepresedinte IT la Everything Everywhere, care reuneste operatiunile din Marea Britanie ale France Telecom si Deutsche Telekom.

Controlat in proportie de 54,01% de grupul elen OTE, Romtelecom este cel mai mare operator local de telecomunicatii fixe, cu circa 4,5 milioane de clienti pe segmentele Internet, TV digitala si telefonie fixa.

Urmărește Daily Business pe Google News