- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Electronic Arts se reorganizeaza in 4 divizii pentru marirea productivitatii

20 Jun, 01:01 • Redactia DailyBusiness
Oficialii producatorului si distribuitorului de jocuri video Electronic Arts (EA) au anuntat marti ca anul acesta vor reorganiza compania in 4 divizii, pentru a maximiza profitabilitatea si rata de lansare a jocurilor pe piata, a scris presa interanationala.
Electronic Arts se reorganizeaza in 4 divizii pentru marirea productivitatii

Dupa inchiderea bursei, oficialii companiei din California au anuntat ca aceste patru divizii, care vor avea fiecare un studio separat, se vor axa pe jocuri cu sport, jocuri generale, jocuri casual si jocurile din cunoscuta serie Sims. Acestea se vor infiinta anul acesta.

In fruntea diviziilor se vor afla Frank Gibeau (EA Games), Kathy Vrabeck (EA Casual Entertainment), Nancy Smith (The Sims) si divizia EA Sports va fi condusa, interimar, de vicepresedintele executiv al companiei, Joel Linzer.

„Prin crearea a 4 divizii, fiecare cu conducere proprie si nise diferite de dezvoltare, EA ar trebui sa capete o structura mai bine inchegata, permitand companiei sa scoata pe piata programe de o calitate superioara, la o frecventa mai mare”, a spus analistul Edward Williams de la compania de finante BMO Capital Markets.

Analistul Colin Sebastian de la compania de marketing Capital Markets este de parere ca aceasta restructurare va permite studiourilor sa-si mareasca productivitatea, sa-si mareasca castigurile si sa reduca costurile.

Electronic Arts a fost fondata in 1982, in orasul Redwood din California. In 2006, compania a inregistrat venituri de 2,95 mld. $ si un profit net de 236 mil. $.

Urmărește Daily Business pe Google News