- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Euro GSM preia reteaua de magazine telecom Kopiernicus

18 Dec, 18:57 • Redactia DailyBusiness
Euro-GSM, cel mai important partener Orange, preia reteaua de magazine telecom Kopiernicus, tranzactia inscriindu-se in strategia Euro-GSM de extindere a retelei de magazine la nivel national, conform unui comunicat Euro GSM.
Euro GSM preia reteaua de magazine telecom Kopiernicus

In urma acestei investitii, reteaua Euro-GSM va numara peste 130 de magazine, situate in mai mult de 75 de orase ale tarii.

Kopiernicus GSM este un jucator din domeniul telecom de pe piata din Transilvania, fiind dealer Orange. Compania, infiintata in Cluj-Napoca in urma cu 12 ani, detine o retea telecom de 15 magazine, unde lucreaza 50 de angajati, cifra de afaceri din 2007 fiind de 3,5 milioane de euro.

Data oficiala la care magazinele Kopiernicus vor fi incluse in reteaua de magazine Euro-GSM este 1 ianuarie 2009. In cursul lunii ianuarie a anului viitor, reteaua de magazine Kopiernicus va fi supusa unui amplu proces de rebranding, urmand ca intreaga activitate sa se desfasoare sub un singur brand – Euro-GSM.

Fostele magazine detinute de compania clujeana Kopiernicus sunt localizate in orase importante din Transilvania: Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Baia-Mare, Bistrita, Targu-Mures, Miercurea Ciuc si Zalau. Din totalul de magazine detinute de Kopiernicus GSM, sase dintre acestea apartin unor parteneri, subdealeri Orange.

In cadrul primei etape, aceste magazine vor fi incluse in reteaua de magazine Euro-GSM in aceleasi conditii, in calitate de parteneri. In ceea ce priveste personalul magazinelor Kopiernicus, acesta va fi pastrat, angajatii urmand a fi pregatiti in cadrul unor sesiuni de traininguri.

Urmărește Daily Business pe Google News