Pierderile s-au redus cu 60% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Oficialii retailerului isi mentin estimarile initiale privind veniturile pe intreg anul 2008, la 210 mil. euro
Ultimul trimestru este in acest business de obicei cel mai profitabil. De exemplu, in primele noua luni ale anului trecut, Flamingo raporta pierderi de 4 mil. euro, pentru ca la finele lui 2007 sa iasa pe un profit net de 0,5 mil. euro.
Flamingo International se pozitioneaza pe locul trei pe piata, dupa Altex si Domo. Oficialii Flamingo au subliniat ca urmaresc ca in trei ani sa atinga locul doi, depasind retailerul Domo.
„Principala sursa de crestere cu 75% a veniturilor din distributie a companiei in primul semestru al lui 2008, o reprezinta un contract important incheiat cu Romtelecom”, a declarat Dragos Simion, presedintele consiliului de administratie Flamingo, fara sa ofere amanunte despre valoarea acestuia.
Piata din Bucuresti a generat intre 30% si 35% din totalul veniturilor companiei, din intreaga zona Muntenia provenind 60% din venituri.