Conform datelor dintr-un comunicat de presa publicat de companie, reiesea in mod eronat ca vanzarile din ultimele doua saptamani ale Flamingo se vor ridica la 39 mil. euro.
„Flamingo International se asteapta ca ultimele doua saptamani ale lunii decembrie sa genereze vanzari de peste 65% din valoarea totala estimata pentru sezonul de iarna”, se arata in comunicatul initial, insa procentul de 65% se referea exclusiv la luna decembrie, a precizat Adrian Munteanu, reprezentant al firmei de relatii publice 4Ace care reprezinta Flamingo.
„In pofida crizei economice pe care o traversam in momentul actual, decembrie ramane prin traditie o luna profitabila in ceea ce priveste valoarea vanzarilor estimate pentru magazinele Flamingo Computers, Flanco si Flanco World, fapt sustinut si de primele 2 saptamani ale lunii decembrie in care am inregistrat o crestere de 100% a vanzarilor totale comparativ cu luna noiembrie. Ne asteptam ca acest trend sa continue in perioada urmatoare, in special inaintea Craciunului”, a declarat Jiri Rizek, CEO Flamingo International.
Reprezentantii grupului Flamingo estimeaza vanzari de 200 milioane euro pentru intreg anul 2008.