- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Flamingo Romania va vinde telefoane cu Bluetooth de 6 mil. euro anul acesta

22 May, 01:01 • Redactia DailyBusiness
Anul trecut in Romania s-au vandut aproximativ 800.000 de telefoane cu sisteme bluetooth incorporate, o piata ce va creste cu aproximativ 30% acest an, pana la 1 mil. bucati, au spus oficiali ai Flamingo Romania.
Flamingo Romania va vinde telefoane cu Bluetooth de 6 mil. euro anul acesta

Bluetooth este o tehnologie de comunicatii prin unde radio, care permite conectarea intre ele a unui mare numar de echipamente digitale, cum sunt telefoanele mobile si castile hands-free.

Pretul mediu al unui telefon mobil cu bluetooth incorporat se ridica la 250 euro, conform declaratiilor oficialilor Flamingo. La acest pret, valoarea pietei in 2006 poate fi astfel estimata la aproximativ 200 mil. euro. In 2007, conform estimarii de crestere facuta de Flamingo, piata telefoanelor cu bluetooth va ajunge la 260 mil. euro.

„Flamingo Romania si Flanco au comercializat anul trecut aproximativ 20.000 de telefoane cu bluetooth si anul acesta ne asteptam la o crestere a cererii cu aproape 20%”, a mai spus acesta, precizand ca valoarea estimativa a vanzarilor se va ridica in 2007 la 6 mil. euro.

Odata cu publicarea noului cod rutier la 1 decembrie 2006, vanzarea separata a castilor hands-free bluetooth a inregistrat o crestere de 200% comparat cu lunile anterioare, au spus oficialii Flamingo si cei ai Germanos. Lantul GSM elen a vandut in Romania in primul trimestru al lui 2007 cu 200% mai multe sisteme hands-free Bluetooth fata de aceeasi perioada a lui 2006.

In 2006, magazinele Flamingo si Flanco Romania au comercializat 1.400 de casti bluetooth, in valoare de aproximativ 70.000 euro. Pretul mediu al unei casti bluetooth este de 50 euro/bucata. Pentru acest an, oficialii companiei estimeaza o crestere a acestui segment cu aproximativ 80-100%, ajungand la vanzari in valoare de peste 130.000 euro.

La nivelul intregii piete din Romania pe 2007, oficialii Flamingo estimeaza o crestere a vanzarilor de casti bluetooth de la aproximativ 80.000 de bucati comercializate in 2006 pana la aproximativ 130.000 bucati. Recent, oficialii Germanos Romania au estimat ca anul acesta se vor vinde aproximativ 100.000 de bucati.

Urmărește Daily Business pe Google News