„Netbook-urile au fost singura categorie de produse din zona IT pe care am inregistrat o crestere de aproximativ 30%, pe fondul unei piete care a crescut cu numai 10% pe aceasta categorie de produs”, a declarat Zdenek Kustka, sales director al Flamingo International.
El considera ca piata de echipamente IT&C va scadea cu 60% in acest an, fata de 2008.
Aceasta evolutie este datorata in principal scaderii preturilor la acest tip de echipamente (netbook-uri – n.r.), evolutiei tehnologiei catre performante apropiate de cele oferite de laptopurile clasice si de extinderea ofertei pe aceasta categorie de produse, se arata in comunicat.
O alta particularitate a acestui an pe zona de IT a fost accelerarea trecerii de la desktopuri la notebook-uri, fapt care s-a concretizat intr-o scadere mai abrupta a vanzarilor de desktopuri, spre valori mai mici cu aproximativ 80% fata de anul trecut.
„Ne asteptam ca anul urmator, acest segment de produse sa fie unul dintre putinele care vor inregistra cresteri de 2 cifre. Pe langa acesta, ne asteptam ca si segmentul de notebook-uri sa evolueze mai bine anul viitor, pe fondul unei acumulari a necesitatii de cumparare pentru acest tip de echipamente, dar si pe fondul eroziunii preturilor, datorat evolutiei tehnologice naturale”, a spus Zdenek Kustka.
Grupul Flamingo International este prezent de 15 ani pe piata locala, avand ca principal obiect de activitate comertul cu produse IT&C, electronice si electrocasnice.
Din anul 2005, compania Flamingo International este cotata la Bursa de Valori Bucuresti.