Reteaua free-hotspot.com a incheiat anul 2007 cu 2.400 de puncte de acces la Internet (hot-spot-uri) functionale in 18 tari din Europa si estimeaza ca va inaugura pana la finele lui 2008 inca 2.600 de noi locatii, conform oficialilor companiei.
Acestia nu au precizat cate hot-spot-uri estimeaza ca vor deschide in Romania in 2008.
La finele lui 2006, compania Free-hotspot.com avea 600 de hotspot-uri, inregistrand o crestere a numarului acestora cu 400%.
Cele mai multe HotSpot-uri din Romania au fost puse in functiune in cadrul hotelurilor, unde cererea de instalari este in plina dezvoltare in toata tara, conform oficialilor companiei.
„Avantul Wi-Fi gratuit a avut loc in toate domeniile”, este de parere Joe Brunoli, vicepresedinte de dezvoltare a afacerilor. „Free-hotspot.com s-a extins atat pe pietele geografice, cat si pe cele verticale”, a explicat acesta. „Suntem in prezent unul dintre cei mai mari furnizori de Wi-Fi – platit sau gratuit in Europa de Est. Ne indreptam de asemenea tot mai mult spre piete ‘netraditionale’ pentru Wi-Fi, precum saloane de coafura, reprezentante auto, campinguri, zone comerciale”, a incheiat el.
Pe langa acestea, alte locatii preferate sunt restaurantele si cafenelele.