Valerian Vreme recunoaste ca „orice monopol are si o parte negativa”, insa spune ca nu se poate pronunta asupra acestei fuziuni pana nu obtine toate detaliile legate de aceasta, potrivit sursei mentionate.
La finele lui februarie, Valerian Vreme declara ca eventuala preluare a UPC de catre RCS&RDS va fi analizata de Consiliul Concurentei (CC) si ca el, personal, nu crede ca va fi vorba de o situatie de monopol.
Operatorul de telecomunicatii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, este la un pas de a cumpara rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piata de cablu intr-o tranzactie care s-ar ridica in jurul a 300 milioane dolari/
Daca cei doi rivali s-ar uni, s-ar naste un „monstru” pe piata romaneasca, cu aproape patru milioane de clienti numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienti pe telefonie fixa, 1,4 pe telefonie mobila si 1,4 pe internet fix.
Cifrele de afaceri adunate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari, ceea ce ar fi ca un ghimpe in coasta Orange, Vodafone si Romtelecom/Cosmote, grupul controlat indirect de Deutsche Telekom.