- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Internet/New Media

Industria de software se revigoreaza: Crestere de peste 8% in 2010

06 May, 09:48 • Redactia DailyBusiness
Vanzarile din industria de software au crescut cu 8,5% in 2010 pana la 245 miliarde de dolari, dupa o scadere de 2,5% in 2009, evolutie care demonstreaza ca piata de profil incepe sa se revigoreze, potrivit unor date publicate de firma de cercetare Gartner, citate de Pcworld.
Industria de software se revigoreaza: Crestere de peste 8% in 2010

La nivel de regiuni, piata de software a avut o evolutie „modesta” in Japonia si Vestul Europei, in timp ce Asia-Pacific si America Latina au semnalat cresteri semnificative, aproape de doua ori peste medie, conform Gartner.

Microsoft a fost lider de piata cu o cota de 22,4%, multumita Windows 7 si Office 2010, fiind urmat de IBM, care si-a castigat pozitia mai ales datorita vanzarilor WebSphere middleware si a sistemului de management Tivoli.

In acelasi timp, compania Oracle a anuntat cel mai mare avans dintre primii cinci jucatori ai pietei de profil, cu venituri in crestere de peste 19%.

Revigorarea resimtita de industria de software se datoreaza si cresterii semnalate pe segmentul serviciilor IT in 2010, potrivit unui alt raport al Gartner.

Vanzarile pe piata serviciilor IT au crescut cu 3,1% in 2010, pana la 793 miliarde de dolari, cu IBM, Hewlett-Packard si Fujitsu pe primele trei locuri, relateaza sursa mentionata.

Urmărește Daily Business pe Google News