„Nu am avut ocazia sa raspundem primelor acuzatii”, a spus Craig Barrett, presedinte al consiliului de administratie al Intel. Oficiali ai UE au verificat in aceasta luna birourile Intel din Munchen precum si mai multi retaileri din germania, Franta si Marea Britanie, cautand dovezi privind actiuni ilegale impotriva rivalului AMD.
Intel va trebui sa raspunda in cadrul unor audieri care vor avea loc pe 10 si 11 martie, privind acuzele ca a oferit reduceri foarte mari producatorilor de computere, intr-o incercare de a exclude AMD de pe piata.
Intel detine aproximativ 85% din piata, iar AMD in jur de 15%.
Joi, BEUC, organizatie care reprezinta interesele consumatorilor europeni, a trimis o cerere catre organismele europene pentru a asista la audieri in calitate de terta parte.
„BEUC considera aceste audieri de o importanta foarte mare pentru persoanele pe care le reprezentam”, a spus un oficial al grupului, citat de presa internationala.
Reprezentantii BEUC ar putea fi inclusi in audieri, daca vor fi acceptati de catre oficialii UE.