„In 2007 am vandut peste 77.000 de sisteme, inclusiv desktop-uri si laptop-uri. Estimam ca in 2008 vom creste cu circa 10% pe segmentul de desktop-uri si mult mai mult pe laptop-uri, dar nu am o estimare mai exacta pentru acestea din urma”, a declarat Carstea.
Acesta a mai spus ca retailerul a incheiat anul 2007 cu o cota de piata generala de circa 11%.
Compania a lansat luni, la doua saptamani de la lansarea internationala, cele mai noi procesoare Intel bazate pe o tehnologie de fabricare a tranzistorilor noua, care limiteaza pierderile de energie si maresc performantele.
Noile procesoare pe 45 nanometri nu vor costa mai mult decat cele mai vechi, pe 65 nanometri, intrucat „fiind mai mici ca marime, costurile de productie sunt si ele mai reduse, deci Intel le-a scos pe piata cu preturi incepand de la circa 180$, similar cu cele pe 65 nanometri”, a explicat Cristian Radu, first sales application engineer la Intel Romania.
K Tech a lansat luni sistemul Ultra I6001, bazat pe procesorul Intel Core 2 Duo E8200 pe 45 nanometri, oficialii companiei estimand ca vor vinde pana la finele lui 2008 circa 2.000 de bucati. Computerele sunt dotate cu un hard-disk de 320 gigabiti, placa video nVidia GeForce 8600 GT si 2 gigabiti RAM, pretul acestuia fiind de 2.300 lei.
„Estimez ca se vor vinde lunar, pe intreaga piata, cate 500 de computere ce ruleaza cu procesor Intel la 45 nanometri. In primul trimestru din 2008 vom incepe sa inlocuim, treptat, computerele ce au procesoare pe 65 nanometri, cu cele pe procesoare de 45 nanometri. Acest lucru va duce la cresterea puterii de calcul a computerelor din Romania cu pana la 40%, fata de 2007”, este de parere Radu.
Computerele bazate pe tehnologia pe 45 de nanometri vizeaza in primul rand companiile, intrucat sunt special concepute pentru a sustine aplicatii de business, ruland la capacitati superioare in cazul multi-tasking-ului si aplicatiilor multimedia.